Ştefan Baiaram, printre vedetele etapei din SuperLiga României!

Liga Profesionistă de Fotbal desemnează la finalul fiecărui meci cel mai bun jucător. De această dată, Universitatea Craiova se laudă cu un jucător. Ștefan Baiaram a fost ales omul meciului, după derby-ul pe care oltenii l-au avut cu FCSB, încheiat la egalitate, scor 1-1.
Iată care au fost fotbaliştii evidenţiaţi în partidele etapei a 15-a:
- FC Gloria Buzău – 1907 CFR Cluj 0 – 1, Virgiliu Postolachi (CFR)
- Sepsi OSK Sf. Gheorghe – FC Petrolul Ploieşti 1 – 1, Andres Dumitrescu (Sepsi OSK)
- Dinamo – UTA Arad 1 – 0, Dennis Politic (Dinamo – FOTO)
- Poli Iaşi – SC Oţelul Galaţi 2 – 1, Andrei Gheorghiţă (Poli Iaşi)
- FC Universitatea Cluj – Farul Constanţa 1 – 1, Denis Alibec (Farul)
- Universitatea Craiova – FCSB 1 – 1, Ştefan Baiaram (Universitatea)
- AFC Unirea Slobozia – FC Botoşani 1 – 0, Jordan Gele (Unirea)
- FC Rapid 1923 – FC Hermannstadt 1 – 0, Clinton N'Jie (Rapid)
„E un rezultat pozitiv pentru noi, cum s-a desfășurat jocul. Am jucat mai bine de 45 de minute în inferioritate și e bine că am luat un punct. Ne-am dorit mai mult, știam că altfel nu avem nicio șansă. Păcat că nu am înscris mai multe goluri. Eu am simțit contact, i-am zis domnului arbitru că m-a atins, el a zis că nu, dar mă bucur că avem acest sistem. E un derby, toată lumea știe și ne bucurăm că am luat un punct. În meciul acesta am luptat. Suntem conștienți că nu trecem prin cea mai bună formă, suporterii au dreptate, îi înțeleg, dar trebuie să fie lângă noi, pentru că altfel nu avem nicio șansă”, a declarat Baiaram, după meci.