Primul jucător care pleacă de la FCSB: „La revedere!”

Gigi Becali s-a declarat nemulțumit de prestația unor jucători ai echipei sale, după egalul cu Rapid, în special de cea a tânărului atacant Alexandru Musi. Patronul FCSB a criticat ratarea acestuia din finalul partidei, afirmând că ar fi trebuit să introducă un alt jucător în locul lui Musi și sugerând că viitorul acestuia la echipă este incert.
Primul jucător care pleacă de la FCSB
Becali a menționat că Tavi Popescu ar putea fi noul jucător U21 utilizat în locul lui Musi, subliniind că schimbarea ar fi putut aduce victoria echipei sale. El a declarat: "O să vină George Popescu, o să joace el acolo, U21, și terminăm cu Musi."
„Am greșit și eu că l-am băgat pe Musi și nu pe Toma. Dacă unul nu-și face treaba la mijloc și le pierde pe toate, și ăla în bandă la fel, nici nu câștigă dueluri, n-ai ce să faci. Eu nu cred că e de oboseală. Când ai un jucător la mijloc care pierde tot și stai cu frică când e mingea la el… Uite-l, mă, pe Musi, din doi metri! Unde te gândești, mă, Musi? Unde ți-e capul? Ferească Dumnezeu de așa ceva! Unde dădeai mă, în aer? Dădeam gol, era 4-3, la revedere. O să vină George (n.r. Octavian) Popescu, o să joace el acolo, U21, și terminăm cu Musi.", a declarat Becali.