Petrolul – Universitatea: revanșă pentru Cupă sau presiune în lupta la titlu!

Meciul dintre Petrolul Ploiești și Universitatea Craiova se joacă în această seară, de la ora 20:00. Ambele echipe caută victoria, nu doar pentru a se apropia de locurile fruntașe din SuperLiga României. Clasamentul este unul foarte strâns și orice eșec poate duce în afara play-off-ului orice echipă. Astfel, nici ploieștenii și nici oltenii nu își permit prea mulți pași greșiți.
Petrolul – Universitatea: revanșă pentru Cupă sau presiune în lupta la titlu!
Trei victorii, trei rezultate de egalitate şi trei partide pierdute este palmaresul înregistrat de Universitatea Craiova pe teren advers în sezonul curent. De la revenirea fotbalului craiovean pe prima scenă din 2014, cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 11 ori, de şapte ori au câştigat oltenii, prahovenii s-au impus de trei ori, iar un joc s-a terminat la egalitate.
În ediţia precedentă, Universitatea Craiova şi Petrolul s-au duelat în sezonul regulat, când ploieştenii au învins în Bănie cu 3-1, apoi alb-albaştrii şi-au luat revanşa pe „Ilie Oană", de unde au plecat cu toate punctele în urma victoriei la limită, scor 3-2. Cea mai recentă dispută directă din SuperLiga României: 4 august 2024, Universitatea Craiova – Petrolul 0-0.