Petrolul e gata să treacă peste Universitatea Craiova, în clasament!

Petrolul Ploiești poate trece peste Universitatea Craiova, în clasament, în etapa cu numărul 11, din SuperLiga României. „Lupii galbeni” pot profita de pasa mi puțin bună a oltenilor și doar să își câștige meciul, așteptând ca elevii lui Costel Gâlcă să se încurce, din nou, în competiția internă. Doar un punct le desparte pe cele două echipe din provincie.

Petrolul e gata să treacă peste Universitatea Craiova, în clasament!
Meciul Petrolul Ploiești – FC Hermannstadt este programat vineri, de la ora 18.00. O victorie, 1-0 cu Rapid, şi patru rezultate de egalitate este palmaresul înregistrat de prahoveni pe teren propriu în ediţia curentă. De partea cealaltă, sibienii au scos doar un punct din cele patru deplasări din sezonul actual, 1-1 cu UTA Arad. Petrolul şi FC Hermannstadt s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de şase ori, un joc a fost câştigat prahoveni, trei de către sibieni, iar alte două partide s-au terminat fără gol marcat.
Prima confruntare a avut loc pe 10 septembrie 2022, FC Hermannstadt – Petrolul 2-1 (Seto – autogol, I. Stoica / Irobiso). Ploieştenii şi-au luat revanşa în returul sezonului regulat 2022-2023, când au învins pe teren propriu cu 2-0 (13 februarie 2023). Cea mai recentă dispută directă din SuperLiga României: 25 aprilie 2024, FC Hermannstadt – Petrolul 2-0, goluri marcate de Valerică Găman şi Ianis Stoica.
Meci cu însemnătate pentru Marius Măldărăşanu
De notat că, Marius Măldărăşanu, actualul antrenor al sibienilor, a debutat ca jucător pe prima scenă chiar în tricoul „lupilor galbeni" (7 septembrie 1996, Universitatea Cluj – Petrolul 2-1) şi a evoluat pentru ploieşteni timp de două sezoane (47 de meciuri / 6 goluri în 1996-1997 şi 1997-1998).