Pas important în carieră pentru Alex Mitriță și Valentin Mihăilă. Au șansa de a face spectacol la aceeași echipă!

Ionuț Rada a vorbit despre impactul pe care Mircea Lucescu îl va avea la echipa națională a României. Fostul fotbalist la Steaua, Rapid și CFR Cluj și Craiova este de părere că selecționerul va gestiona foarte bine situația și că generații întregi de jucători vor beneficia de sfaturile antrenorului care a scris istorie în fotbal. Rada consideră că Drăgușin, Man, Mihăilă și Mitriță au șansa să progreseze și să facă un pas important în carieră, odată cu atingerea unor performanțe la echipa națională.
Pas important în carieră pentru Alex Mitriță și Valentin Mihăilă. Au șansa de a face spectacol la aceeași echipă!
„Eu zic că mai poate crește. Iar ultimele rezultate ne dau speranțe, pornind de la Campionatul European. Există o continuitate și asta ne arată că n-a fost o întâmplare. E clar că venirea lui Mircea Lucescu reprezintă un plus din punct de vedere al încrederii, al jocului, al unor fotbaliști care încă pot să crească.
Și ești norocos, privilegiat, când te ajută un antrenor precum Mircea Lucescu, care a lucrat cu jucători extraordinar de mari, care a luat poate fotbaliști «no name», i-a dus la un nivel incredibil când era la Șahtior și i-a vândut după aceea pe zeci de milioane de euro. La asta mă aștept să facă și cu jucătorii cu mare potențial din echipa națională, prin antrenamente, prin discuții, să-i ajute pe aceștia să crească. Aici vorbim de Drăgușin, de Man, de Mihăilă, de Mitriță. Acești jucători se pot dezvolta și mai mult”, a spus Ionuț Rada, conform ProSport.
Alex Mitriță și Valentin Mihăilă, la aceeași echipă
Alex Mitriță și Valentin Mihăilă au mai jucat la aceeași echipă. Ei au fost colegi la Universitatea Craiova. Acum, au șansa să ducă România la Campionatul Mondial, acolo unde tricolorii nu au mai ajuns de foarte mult timp. Mircea Lucescu le-a dat deja încredere și a fost răsplătit, cu câte un gol din partea celor doi.