Orice cartier sau orice ultiță avea acest personaj!

Fotbalul copilăriei se juca pe străzile cartierului, pline de gropi în asfalt, sau pe ulița satului. Sentimentul era același, indiferent unde băteai mingea. Nu locul era important, ci faptul că simțeai că faci parte din ceva, dintr-un grup, dintr-un tot, care a trecut prin multe, odată cu trecerea timpului.

Orice cartier sau orice ultiță avea acest personaj!

Orice cartier avea un personaj negativ. Fie că era un vechin de bloc trist sau un nene supărat, care ieșea la poartă și înțepa mingea la care tu și prietenii tăi țineați atât de mult. Era singura pe care o aveați și deja era peticita, cu bucățele de cauciuc. Era bună și rar își permiteau părinții sau bunicii să cumpere alta.

Așa cum lupul din „Capra cu trei iezi” sau din „Scufița Roșie” era mereu privit drept animalul rău, care mânca personaje pozitive, așa și acel vecin care spărgea câte o minge la ceva timp era văzut ca un tip ce nu putea să simtă mare lucru pentru copiii ce își doreau doar să se joace.

Totuși, astfel de gesturi erau o adevărată lecție pentru un copil, care afla de la o vârstă fragedă faptul că nu toți oamenii mari sunt capabili de iubire și că un simplu gest te poate face să te îndoiești de fiecare persoană care îți iese în cale!