Marius Șumudică ajută Craiova, după declarația lui Rotaru: „Suntem șumudici de mici”

Gică Contra

 
Știri

Mihai Rotaru își pune speranțele în orgoliul lui Marius Șumudică, antrenor care spera să ajungă la Craiova!

 

Marius Șumudică ajută Craiova, după declarația lui Rotaru: „Suntem șumudici de mici”

Mihai Rotaru se bazează pe Rapid că va încurca multe echipe din play-off,, cel puțin până la următoarea confruntare a giuleștenilor cu CS Universitatea Craiova. Oltenii i-au învis deja pe bucurșteni, în Giuleși. Elevii lui Mirel Rădoi par imbatabili pe teren propriu, așa că patronul alb-albaștrilr nu își face prea multe griji pentru retur.  


„Ai noștri sunt suporteri de atitudine. Dacă ai atitudine, sunt ai tăi. Tot ce s-a întâmplat aseară, modul cum am gestionat meciul, a apropiat suporterii de echipă. Îmi doresc ca meciurile noastre să fie cu casa închisă. Dacă jucăm cu casa închisă, e greu să pierdem puncte pe Oblemenco”, a spus Rotaru pentru sursa citată. Suntem rapidiști de mici, suntem `șumudici` de mici, să glumim puțin. Cred că noi și FCSB suntem rapidiști”, a spus Rotaru potrivit gsp.ro.


Și Marius Șumudică nu i-a dezamăgit. Acesta a scos un punct în fața celor de la CFR Cluj. Rapid a încheiat la egalitate, scor 1-1, partida disputată în compania formației din Gruia.


CFR Cluj (4-3-3): Hindrich – Rocha, Bolgado, M. Ilie, Camora – Emerllahu, Djokovic, Fică – Korenica, L. Munteanu, Kamara. Rezerve: M.Popa, Abeid, Țîrlea, Sinyan, Name, Tachtsidis, Păun, Gligor, Deac, Nkololo, Postolachi, Juric.

Rapid (4-3-3): Stolz – Onea, D. Ciobotariu, Pașcanu, Borza – Ademo, Kait, Chistensen – Al. Dobre, Burmaz, Petrila. Rezerve: Aioani, Braun, Săpunaru, Ignat, Bădescu, Vulturar, Grameni, N’Jie, R. Pop, Ankeye, Gojkovic, Koljic.