Știri

Florin Tănase știe care a fost marea problemă tricolorilor în Austria!

Gică Contra·
tanase 1

Florin Tănase a marcat în mintul 90+5 al meciului Austria – România. Reușita a fost anulată, inițial, apoi, golul s-a validat după verificarea VAR. Mijlocașul a vorbit despre schimbările făcute de Mircea Lucescu și l-a numit „domn profesor” pe selecționer.

„Din păcate nu pot să mă bucur de acest gol. Noi am pregătit partida, ne-a arătat la ce sunt periculoși. Din păcate, a fost o lipsă de marcaj, au înscris. După, al doilea gol cu neșansă, minge deviată. Schimbările au fost făcute când a considerat domn profesor. Am început meciul curajos, nu am avut multe oportunități de a marca. Trebuie să o luăm meci cu meci, să câștigăm fiecare joc”, a spus Florin Tănase, la A1.

Mihai Popescu a reacționat și el, la finalul meciului. Colegul lui Tănase de la FCSB crede că tricolorii ar fi avut o altă față dacă golul lor venea mai devreme în meci. 

„Am venit cu alte gânduri aici. Din păcate am pierdut, am înscris destul de târziu. Golul doi a fost norocos. Și primul pot spune după un aut. Ăsta este fotbalul, am pierdut în seara asta și mergem să ne odihnim. Am pregătit meciul într-un fel. Din păcate la acel aut ne-am pierdut puțin concentrarea. Acest lucru s-a văzut, la acest nivel este îndeajuns să facem o mică greșeală și imediat se vede pe tabelă. Ăsta este fotbalul, câteodată intră. La ei a intrat, la noi în seara asta nu”, a declarat Mihai Popescu.