Știri

Două transferuri pe axa FCSB – Farul. Gică Hagi e gata să negocieze: „Suntem pe piață, încercăm”

Gică Contra·
becali hagi

Gigi Becali e gata să renunț la mai mulți jucători din lotul FCSB. Patronul roș-albaștrilor își dorește un lot de valori apropiate și consideră că Edjouma și Gele nu mai au loc. Astfel, cei doi pot ajunge la Farul, unde sunt doriți de Gică Hagi.

„(n.r. – Edjouma și Gele?) Vom vedea, sunt jucători care ne plac, dar, la un moment dat, pot fi jucători care îți plac, dar care nu pot să vină. Vom vedea. Suntem pe piață, încercăm să facem lucruri. Avem mai multe opțiuni, nu doar una pe post, dar știm clar că trebuie să-i aducem 4-5 jucători lui Ianis (n.r. – Ianis Zicu, noul antrenor al Farului)”, a declarat Gică Hagi.

UTA Arad i-a vrut pe cei doi jucători, dar Gigi Becali a decis să îi lase la Farul, pentru că are o relație mult mai bună cu Gică Hagi, care a vândut la FCSB mai multe talente, în ultimele sezoane.

„Cu Edjouma, Gele, Băluță avem contract, se antrenează, primesc banii. Dar nu joacă fotbal. Nu mai pleacă la Arad. A intervenit Gică, și când e vorba de Farul prima opțiune o are Gică. Dacă îl ia pe Edjouma, îi plătesc jumătate din salariu. Pe el și pe Gele îi vrea”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport.