Cu cine se luptă Universitatea Craiova la titlu. Mirel Rădoi explică!

Mirel Rădoi este pe val la Universitatea Craiova. Antrenorul are 4 victorii din tot atâtea posibile, de când a revenit în Bănie. Acesta nu doar că i-a reînvățat pe alb-albaștri să lege victoriile, dar a schimbat și stilul de joc. Oltenii sunt mult mai curajoși pe teren și tratează fiecare meci cu încredere, fără să le fie teamă de adversarii pe care îi au în față.
Clasamentul este foarte strâns. După înjumătățire, fiecare echipă care ajunge în play-off va avea șanse la titlu, iar acest aspect este subliniat și de Mirel Rădoi. Tehnicianul Universității Craiova este conștient de faptul că drumul spre câștigarea campionatului este mai greu acum, decât în alți ani, chiar dacă trupa din Bănie pare că are mai mute șanse, în comparație cu sezoanele trecute.
Cu cine se luptă Universitatea Craiova la titlu. Mirel Rădoi explică!
Cu cine se luptă Universitatea Craiova la titlu. Mirel Rădoi explică!
„(n.r. Cine se va lupta pentru titlu?) Nu cred că va fi doar o luptă în trei pentru campionat. Rezultatele arată altceva în ultima perioadă. Aşa cum şi noi, de pe locul cinci, am ajuns pentru câteva zile pe prima poziţie, cred că la fel şi echipa de pe locul şase, în momentul în care va începe play-off-ul, nu poate fi la mai mult de patru-cinci puncte diferenţă de puncte de prima clasată Asta înseamnă două partide. Nu putem spune că doar una, două sau trei echipe vor avea şanse la campionat.
În momentul de faţă îmi doresc să fim cât mai aproape de prima poziţie. Dacă nu vom fi pe prima poziţie, vreau să fim la o distanţă cât mai mică de puncte, la intrarea în play-off. Chiar nu mă interesează ce echipă se califică în play-off. Asta este treaba lor. Eu mă bucur că am reuşit să fim prima echipă calificată din punct de vedere matematic în play-off. Sperăm că vom intra cu o diferenţă foarte mică, dacă nu chiar de pe prima poziţie”, a declarat Mirel Rădoi, în cadrul conferinței de presă.