Cine le dă gol arădenilor în meciul UTA – Universitatea Craiova

Ștefan Baiaram are șanse mari să fie titular în meciul UTA – Universitatea Craiova. Totodată, în poarta arădenilor va fi Robert Popa, jucătorul împrumutat de echipa lui Mircea Rednic din Bănie, de la formația lui Adrian Mititelu. Astfel, portarul știe de ce fotbalist din echipa lui Gâlcă trebuie să se fereacă. Sau, mai bine zis, la ce fotbalist trebuie să fie foarte atent.
Ștefan Baiaram i-a dat trei goluri lui Robert Popa pe vremea când îmbrăca tricoul celor de la FC U Craiova 1948 și unul după împrumutul la UTA Arad. În ultima vreme, decarul Universității Craiova și-a îmbunătățit și lovitura de cap și este din ce în ce mai periculos în careul advers, dar și când vine vorba de șuturi de la distanță.
Ștefan Baiaram e gata să își ajute echipa
„În ceea ce mă priveşte, clar ştiu că pot mult mai mult, sper să-mi ajut echipa mai mult. Cu siguranţă a fost o perioadă grea pentru mine Fiecare meci pentru mine este o motivaţie, vreau să îmi ajut echipa, nu neapărat să am eu o evoluţie foarte bună. A fost o perioadă cu antrenamente grele în care am acumulat şi cu siguranţă suntem la alt nivel în momentul de faţă”, a declarat Ștefan Baiaram la conferința de presă premergătoare meciului cu UTA Arad.