Anunțul momentului vine din Italia: „Valentin Mihăilă este primul jucător care se va întoarce”

Valentin Mihăilă, în vârstă de 25 de ani, s-a accidentat la finalul lunii ianuarie, în meciul pierdut de Parma împotriva lui Lecce cu 1-3. De atunci, el nu a mai evoluat pentru echipa sa și a ratat, de asemenea, convocarea la echipa națională pentru primele meciuri din 2025.
Anunțul momentului vine din Italia
Conform presei italiene, Mihăilă se recuperează bine și există șanse mari să revină pe teren în următorul meci al Parmei, programat pe 31 martie împotriva Veronei. Pauza competițională oferă echipei lui Cristi Chivu oportunitatea de a pregăti meciul și de a recupera jucătorii accidentați, Mihăilă fiind primul așteptat să revină.
„Pauza internaţională aduce puţin mai multă linişte Parmei lui Cristi Chivu, care va avea ocazia să pună la punct meciul cu Verona în zilele următoare. Există şi posibilitatea de a recupera câţiva jucători în infirmerie, începând cu Valentin Mihăilă, care este primul jucător care se va întoarce.”, a relatat parmalive.com.