Alexandru Mitriță prezintă, din nou, interes pentru FCSB. 3 milioane de euro a pus pe masă Gigi Becali: „Am vorbit cu Rotaru”

Alexandru Mitriță continuă să îl impresioneze pe patronul de la FCSB. Gigi Becali consideră că fotbalistul din Bănie este inestimabil și că poate face diferența contra oricărei echipe din campionatul intern. 61 de goluri și 31 de pase decisive a reușit mijlocașul în cele 133 de meciuri jucate pentru CS Universitatea Craiova.
„Craiova îl are pe Mitriță, căruia nu poți să-i dai o valoare, că este inestimabil, și îl mai are și pe Baiaram. Dacă nu venea Mirel, juca vreodată Craiova așa? Mirel i-a făcut să joace. Juca fotbalul ăsta? Și nu e numai jocul. De când a venit Mirel, Craiova joacă tot meciul, că până acum se retrăgeau după minutul 70. Mirel i-a făcut și fizic”, a declarat Gigi Becali, în cadrul emisiunii Digi Sport Special.
Gigi Becali a făcut o ofertă de 3 milioane de euro
Gigi Becali a făcut o ofertă de 3 milioane de euro, vara trecură, pentru Alexandru Mitriță. Omul de afaceri din Capitală a discutat și cu Mihai Rotaru despre un eventual transfer, dar negocierile nu au avansat.
„Mitriță e cel mai bun jucător din România, cum sa nu-l chemi pe Mitriță la lot? Eu am vrut să dau trei milioane pe Mitriță. La un moment dat am vorbit cu Rotaru și mi-a spus: 'Gigi, 700.000 de euro îi dau, dar un milion nu'. Atunci i-am spus că îi dau eu un milion. Mitriță e în România ca Messi”, a declarat Gigi Becali, conform fanatik.