Știri

Adi Mutu, mesaj pentru Mircea Lucescu: „Când ne mai lăsați pe noi?”

Gică Contra·
adi mutu

Mircea Lucescu îl apreciază pe Adi Mutu, pentru ceea ce a reprezentat „Brilianul” ca jucător, dar și pentru felul în care și-a croit cariera de antrenor. Actualul selecționer al României așteaptă să îl vadă pe Mutu la cel mai înalt nivel, ca tehnician și l-a îndemnat pe fostul decar al naționalei să treacă la treabă cât mai repede.

„Sunt supărat pe tine, să știi. M-ai sunat într-o seară, acum 2-3 ani, mi-ai promis că o să devii un antrenor mai mare ca mine. Mai ții minte? Păi, ce faci? Treci la treabă! Ai tot ce trebuie, ești talentat, ai cunoștințe, tânăr, sănătos, nu îți lipsește nimic”, a glumit selecționerul României.

Adi Mutu, mesaj pentru Mircea Lucescu:

Adi Mutu și-a declarat aprecierea pentru tot ceea ce reprezintă Mircea Lucescu pentru fotbalul românesc, printr-o declarație care spune multe. „Briliantul” a subliniat faptul că sunt mulți antrenori tineri în țară, care vor să facă performanță sau care chiar își doresc postul de selecționer. „Il Luce” încă poate și încă demontrează că este unul dintre cei mai mari antrenori pe care fotbalul mondial i-a avut, în întreaga lui istorie.

„Nea Mircea, eram aseară în tribune și mă uitam la foști mari jucători pe care i-ați antrenat, unii aveau și 60 de ani, iar pe teren erau băieți de 20 de ani. Și chiar glumeam, uite patru generații, toate antrenate de nea Mircea. Și voiam să întreb, când ne mai lăsați pe noi?”, a întrebat Mutu, potrivit Fanatik.