Știri

Alex Mitriță e deja vedetă în China: „Primirea voastră călduroasă înseamnă foarte mult pentru mine”

Gică Contra·
alex mitrita 1

Alex Mitriță e deja vedetă în China. Fostul star de la Universitatea Craiova a debutat pentru Zhejiang FC. A fost rezervă, dar a intrat pe teren după pauză și a oferit o pasă decisivă, apoi a marcat două goluri.

„Sunt cu adevărat fericit pentru debutul meu cu Zhejiang FC. Sunt recunoscător că am putut ajuta și că împreună am reușit să câștigăm acest meci și să aducem bucurie în casa noastră și fanilor noștri minunați. Primirea voastră călduroasă înseamnă foarte mult pentru mine și mă ajută să mă simt ca acasă mai repede decât m-aș fi așteptat. Vă mulțumesc pentru sprijinul incredibil!”, a transmis fotbalistul pe contul personal de instagram.

Evoluția lui Alex Mitriță a fost apreciată în China, unde, pe rețelele de socializare, oamenii au reacționat imediat și l-au lăudat pe jucător.

„Nebunie cu Mitriță! Venind de pe bancă pentru debutul său în CSL, Alexandru Mitriță a devenit primul jucător al echipei din 2016 încoace, de la Eran Zahavi, care a marcat atât un gol, cât și o pasă decisivă la debutul său ca rezervă! Clasă absolută! Ai condus Zhejiang FC la victoria cu echipa Qingdao Hainiu. Ce mod de a-ți anunța prezența. Bravo”, au scris chinezii, pe rețelele de socializare.