Dennis Man pleacă de la Parma și îl lasă pe Cristi Chivu doar un jucător român în echipă!

Jurnaliștii italieni vorbesc deja despre o posibilă plecare a lui Man de la Parma, considerând că jucătorul român a ajuns la cel mai jos punct al aventurii sale din Italia. 12.500.000 de euro este cota fotbalistului, în acest moment, iar Cristi Chivu e dispus să renunțe la el, mai ales după ce l-a văzut la treabă, în ultimele săptămâni.
„La Tardini, a atins cel mai de jos punct al aventurii sale la Parma. Omul, care a intrat să schimbe jocul, a devorat totul și a trebuit chiar să sufere fluierăturile stadionului. O lovitură dură, greu de digerat pentru un băiat atât de luptător. Un star ajuns rezervă. Fanii Parmei, însă, și-au exprimat dezamăgirea nu atât pentru prestația de ieri, cât pentru o suprapunere de lucruri.
Man a fost acuzat în ultimele ieșiri că nu a avut niciodată în teren spiritul de luptă și agresivitatea necesare pentru a ieși în evidență. Jucătorul de la începutul sezonului, care marca și decidea provocările, a lăsat acum locul unui băiat speriat, care nu a mai marcat din decembrie și și-a pierdut conștiința”; au scris italienii de la TuttoMercatoWeb.
Dennis Man a jucat în 34 de meciuri, în acest sezon. El a acumulat 500 de minute de joc, în care a marcat patru goluri și a oferit cinci pase decisive. Cifrele nu sunt cele mai bune și cota lui ar putea fi afectată. Astfel, Parma ar putea să se grăbească și să îl vândă pe român, pentur a nu risca un eventual regres al acestuia.