Știri

Andrei Vlad a comis-o, din nou, după episodul Craiova!

Gică Contra·
vlad 1

Andrei Vlad a părăsit Universitatea Craiova, tocmai atunci când oltenii aveau de gând să îl propulseze către primul 11. Portarul a ales să îi părăsească pe alb-albaștri și să semneze cu FCSB, lăsat purtat de mirajul Capitalei și de promisiunile lui Gigi Becali, cel care îl numea pe jucător „Messi al portarilor”. 

Nu a apărat prea mult la FCSB. Locul lui a fost luat de Târnovanu, cel care a ajuns unul dintre portarii naționalei României, în prezent. În această iarnă, Andrei Vlad s-a despărțit de FCSB și a mers la Petrolul, unde a fost dorit foarte mult de Adrian Mutu. Portarul a comis-o din nou, și i-a lăsat baltă pe ploieșteni.

Adi Mutu putea să se consulte cu Mihai Rotaru înainte de a insista pentru transferul lui Andrei Vlad. Antrenorul de la Petrolul este bun prieten cu patronul de la Universitatea Craiova, cel care era deja pățit cu „Messi al portarilor”. 

 

Andrei Vlad a comis-o, din nou, după episodul Craiova!

 

„Andrei Vlad a plecat, dar n-aș face mare tam-tam. El trebuie să înțeleagă că trebuie să muncească pentru un post de titular și cu siguranță când va fi dispus să facă acest lucru va apăra și va fi un portar de calitate. Nimeni nu poate să îi garanteze acest lucru, asta e părerea mea. Nu ne-a șocat, noi trebuie să îi respectăm decizia, pentru că așa este la fotbal, aș spune că nu a fost să fie, poate pe viitor. 

Atât, i-aș da un singur sfat, că trebuie să muncească dacă vrea să fie titular, la orice echipă din lumea asta. Cred că trebuie să plece puțin mai de jos ca să poată să se impună. N-am mai întâlnit până acum. Aveam alte așteptări, dar aș vrea să mă opresc, nu aș vrea să continui și să îi urez baftă. Așa este corect din partea mea, să nu spun mai multe. Sper să reușească acolo unde se duce”, a spus Claudiu Tudor, conform ProSport.