Dennis Man, premiat în Italia pentru evoluțiile din 2024!

Dennis Man a primit în Italia trofeul „tricolorul anului 2024”. O echipă a FRF a fost la Parma, pentru a-i oferi jucătorului titlul câștigat în urma votului din fiecare lună în aplicația Tricolorii. El a fost ales în urma unui clasament făcut pe tot parcursul anului.
Iată cum arată topul acestui clasament:
- 1. Dennis Man – 43 puncte
- 2-3. Florinel Coman, Darius Olaru – 26 puncte
- 4. Florin Niță – 20 puncte
- 5. Andrei Rațiu – 18 puncte
Câștigătorii acestui premiu de până acum sunt: Florin Niță – 2021, Nicolae Stanciu – 2022, Florinel Coman și Radu Drăgușin – 2023. Dennis Man s-a declarat încântat pentru faptul că și-a făcut loc pe această listă.
„E cel mai bun an din carieră. Cel mai mândru sunt de faptul că am participat la Campionatul European”, a spus Dennis Man, pentru FRF.