Kosovo – România: primul 11 al lui Mircea Lucescu!

Mircea Lucescu trimite în teren cel mai bun prim 11, în meciul dintre Kosovo și România. Selecționerul știe că nu va fi un meci ușor pentru tricolori. Aceștia au un antrenor nou, vin după un turneul final bun, iar în lot sunt și câteva noutăți. „Il Luce” l-a readus la lot pe Alex Mitriță, starul de la Universitatea Craiova, iar grupul deja sudat de la echipa națională ar putea să fie puțin iritat de acest aspect, ținând cont de problemele din trecut.
Mircea Lucescu vrea victoria
„Este o echipă care s-a calificat la Campionatul European (n.r. România). A făcut performanță acolo, ieșind din grupe de pe primul loc. Este o echipă care a acumulat experiență în această perioadă, o echipă motivată. O echipă dispusă să facă toate eforturile posibile pentru a face încă un pas înainte, o eventuală calificare la Campionatul Mondial. Noi suntem aici să jucăm fotbal într-o competiție europeană. Fiecare dintre echipe încearcă să aducă în teren ceea ce are mai bun.
Eu mă aștept la o atmosferă sportivă, indiferent ce suporterii își vor permite să facă. Mă aștept la o atmosferă sportivă, indiferent ce își va permite să facă unul sau altul dintre suporteri. Meciul se joacă pe teren. Mă aștept să nu fie incidente, să fie fair-play. Nu-mi fac griji. Atmosfera să fie în tribune, pe teren sunt două echipe care joacă. Am nevoie de un translator din limba română. Eu nu vorbesc în engleză, că sunt selecționerul României. Trebuie să ne respectăm!”, a spus Mircea Lucescu.
Kosovo – România: primul 11 probabil al lui Mircea Lucescu:
Iată cum ar putea arăta primul 11 al României în acest duel: Niță – Rațiu, Drăgușin, Ghiță, Bancu – M. Marin, R. Marin – Man, Stanciu, Mihăilă – Drăguș.