Edi Iordănescu a transmis un mesaj pentru fani, dar și pentru presă

În candrul conferinței de presă, de dinaintea meciului cu Slovacia, Edi Iordănescu a avut un mesaj, pentru suporterii naționalei României. Selecționerul a spus că se află în fața unui moment istoric, dar și că naționala României și-a recâștigat demnitatea.
„Suntem în fața unui moment istoric, cel mai frumos al carierelor noastre. Vă spun cu sinceritate, suntem pregătiți să primim acest moment cu bucurie și entuziasm.
Avem deja o identitate. Românii cer să o cunoască. După calificare, care a venit după mult timp, unul dintre cele mai mari câștiguri este reprezentat de faptul că ne-am regăsit spiritul. Ne-am recâștigat demnitatea. Suporterii au venit în spatele naționalei. Sunt lucruri pe care nu avem voie să le mai pierdem. Mă aflu în fața dumneavoastră (n.r. a presei), vreau să vă mulțumesc. Am cunoscut mai bine munca pe care o faceți. Am resimțit mai mult decât oricând atașamentul dumneavoastră față de echipa națională. Încărcați-vă cu energie, răbdare, pentru că drumul va fi lung”, a declarat Edi Iordănescu